ADHD nu este o tulburare de comportament

🔎 ADHD-ul nu este o problemă de comportament, ci o tulburare a funcțiilor executive ale creierului – spune dr. Thomas E. Brown, psiholog clinician, cercetător și profesor la Facultatea de Medicină de la Yale. În practica sa clinică, el a observat că mulți pacienți cu ADHD nu au avut niciodată probleme comportamentale majore, dar au întâmpinat dificultăți semnificative în concentrare, inițierea sarcinilor și organizare.

ADHD = o tulburare cognitivă, nu una de conduită

Modelul clasic al ADHD-ului îl descria ca o tulburare de comportament, dar dr. Brown propune o abordare mai actuală: ADHD-ul este o afectare a funcțiilor executive (EFs) – adică a sistemului de autogestionare al creierului.

Aceste funcții includ:

• organizarea sarcinilor,

• inițierea și finalizarea activităților,

• controlul impulsurilor,

• gestionarea emoțiilor,

• reținerea informațiilor recente (memoria de lucru).

Majoritatea simptomelor ADHD-ului se încadrează în aceste deficite de funcționare executivă, care nu sunt complet reflectate în criteriile oficiale de diagnostic (DSM).

De ce diagnosticul este adesea greșit în ADHD?

👉 Multe cadre medicale nu sunt instruite suficient:
„Dacă un medic primește o oră de curs despre ADHD în facultate, e mult,” spune dr. Brown. Diagnosticul pus în 15 minute, urmat de o rețetă, ar trebui să ridice semne de întrebare. O evaluare corectă implică:

• un interviu clinic detaliat,

• analizarea istoricului de viață,

• screening pentru comorbidități (ex. anxietate, depresie),

• înțelegerea dificultăților în contexte variate.

De ce unii oameni sunt diagnosticați abia la vârsta adultă?

🧠 Simptomele ADHD-ului pot rămâne „ascunse” în copilărie, mai ales la persoanele inteligente care nu au probleme de comportament. Ele pot deveni vizibile:

• în liceu sau facultate, unde cerințele cresc,

• în viața adultă – când apar provocări legate de job, familie sau gestionarea emoțiilor.

Dr. Brown compară această dinamică cu un test EKG: la repaus totul pare în regulă, dar „problemele ies la iveală” doar sub efort sau stres.

Rolul imagisticii cerebrale? Niciunul!

Deși unii pacienți cer RMN sau CT pentru „confirmare”, dr. Brown spune clar:

„ADHD-ul nu este o problemă structurală, ci chimică. Imaginile cerebrale nu pot confirma sau infirma diagnosticul.”

ADHD și menopauza

Dr. Brown a observat cazuri de femei inteligente și realizate profesional care vin la cabinet temându-se că au Alzheimer. De fapt, simptomele lor sunt legate de ADHD apărut după menopauză.

🧬 Estrogenul reglează eliberarea de dopamină în creier – iar când nivelul estrogenului scade, unele femei dezvoltă simptome foarte asemănătoare cu ADHD-ul: probleme de concentrare, uitare, oboseală mentală.

ADHD și inteligența ridicată

Una dintre cele mai mari prejudecăți este ideea că „dacă ești deștept, nu poți avea ADHD.” Dr. Brown a realizat un studiu pe 157 de adulți cu IQ peste 120 – și toți îndeplineau criteriile complete pentru ADHD, cu afectare semnificativă a memoriei de lucru și a vitezei de procesare.

Mulți dintre ei:

• nu au fost recunoscuți ca având ADHD decât la vârsta adultă,

• au suferit în școală sau la job,

• au avut stima de sine afectată.

Un diagnostic precoce și un mediu de susținere le-ar fi schimbat radical parcursul.

ADHD la adulți – o zonă prea puțin cercetată

Avem încă multe de învățat despre modul în care ADHD-ul afectează viața adulților:

• unii fac față școlii, dar nu reușesc în viața de familie sau la muncă,

• alții eșuează în sistemul educațional, dar se descurcă bine în domenii specializate.

Funcțiile executive afectate de ADHD influențează nu doar performanța academică, ci și relațiile sociale, emoțiile și organizarea personală.

Controlul emoțiilor – componentă ignorată în DSM

Deși DSM-IV nu menționează afectarea emoțională în ADHD, cercetările arată clar că reacțiile emoționale disproporționate fac parte din tabloul clinic:

• reacții exagerate la situații banale,

• „explozie” emoțională în momente neadecvate,

• pierderea relațiilor sau oportunităților din cauza reacțiilor impulsive.

Concluzie

ADHD-ul nu este o problemă de „comportament neadecvat” sau de „lipsă de voință”. Este o tulburare neurobiologică a funcțiilor executive, adesea neînțeleasă de medici și ignorată de criteriile rigide de diagnostic.

Un diagnostic corect, empatic și o intervenție adaptată pot schimba complet traiectoria unei vieți – fie că vorbim despre un copil, un adolescent sau un adult.

🧠 Observație personală, ca psiholog clinician specializat în ADHD:

Diagnosticarea timpurie a ADHD-ului este esențială.
Cu cât dificultățile sunt identificate mai devreme, cu atât copilul sau adultul are mai multe șanse să primească sprijinul potrivit — fie prin adaptarea mediului, fie prin intervenții psihologice sau, atunci când este cazul, medicamentoase.

Am întâlnit mulți adulți care, odată diagnosticați corect, și-au înțeles în sfârșit propriile lupte, au renunțat la autoculpabilizare și au început procesul de reconstrucție emoțională.
În cazul copiilor, intervenția precoce poate preveni anxietatea, scăderea stimei de sine și apariția altor tulburări asociate, oferindu-le șansa să se dezvolte într-un mod echilibrat și adaptativ.

Ca specialiști, părinți sau cadre didactice, avem responsabilitatea de a privi dincolo de „comportament” și de a înțelege contextul intern din care acesta izvorăște.

✏️ Sursă originală: Thomas E. Brown, Ph.D., “ADHD Is Not a Behavioral Disorder”, publicat pe ADDitude Magazine la 3 aprilie 2024.